Consilierii județeni au aprobat ieri înființarea unui punct de lucru al SC JUDSERV 2020 SRL, în Giurgiu, pe șoseaua Ghizdarului la nr. 173. În acest fel, vor putea fi încheiate procedurile pentru obținerea autorizațiilor necesare prestării de servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, acesta fiind unul dintre obiectele de activitate ale societății. Pe de altă parte, după cum ne-a informat administratorul societății, Valentin Ștefan Lixandru, activitatea societății va fi extinsă și prin prestarea de servicii de curățenie, pentru instituții publice dar nu numai.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, preciza că această societate va putea presta astfel de servicii la tarife convenabile, poate mai mici decât cele de pe piață la ora actuală dar și că de aceste servicii vor beneficia instituțiile, mai ales cele subordonate Consiliului Județean. De altfel, SC JUDSERV 2020 SRL, este și ea în subordinea Consiliului Județean și la ora actuală are deja angajați doi operatori autorizați în domeniu. Obiectul său principal de activitate este colectarea și transportul deșeurilor și au fost făcute deja demersurile pentru obținerea avizelor și autorizațiilor în acest domeniu. Dumitru Beianu mai menționa că mai sunt așteptate câteva hotărâri ale unor consilii locale, procedură obligatorie, de altfel, și se va continua și proiectul privind introducerea contorizării cantității deșeurilor în activitatea de salubrizare. Iată declarația președintelui Dumitru Beianu: