Restart TV
Actualitate Știri

Polițiștii de frontieră au oprit un transport de peste de 20 de tone de PET- uri care urmau să ajungă în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control specific efectuat asupra unui ansamblu rutier, cantitatea de 20.180 kilograme deșeuri tip PET, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de transfer, conform prevederile legale în vigoare. Astfel, poliţiştii de frontieră au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier care era condus de către un cetățean macedonean, în vârstă de 51 de ani. Acesta a prezentat pentru control, documente de însoțire a mărfii,  din cuprinsul cărora rezultau neconcordanțe privind cantitatea dar și tipul deșeurilor transportate, motiv pentru care, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autocamionul transporta cantitatea de 20.180 kilograme deșeuri tip PET, din Macedonia pentru o societate comercială din județul Buzău. Autoritățile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.

Lasă un comentariu

* Prin folosirea acestui formular ești de acord cu prelucrarea datelor tale personale.

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul www.restarttv.ro, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate. Sunt de acord! Citește mai mult

Politica de confidențialitate