Restart TV
Actualitate Știri

Pericolul din bucătărie

Pregătirea sau încălzirea hranei sunt activități care, deși par de rutină, necesită atenție, iar pericolul de incendiu în bucătărie nu trebuie neglijat. Oboseala sau graba de a face mai multe lucruri în același timp sunt factori ce favorizează producerea unor astfel de evenimente, iar consecințele pot fi grave. Nu mai departe de luna septembrie, în municipiul Giurgiu, a avut loc un astfel de caz. O femeie a uitat tava cu mâncare în cuptor, iar în bucătăria sa a izbucnit un incendiu. Simțind mirosul de fum,vecinii au venit în ajutor și au sesizat evenimentul la 112.Pompierii au stins incendiul și au aerisit încăperea, iar femeia a fost preluată de un echipaj SAJ pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportată la unitatea de primiri urgențe.

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. Pentru înlăturarea unui astfel de risc, ISU Giurgiu recomandă:

  • Nu lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată. Luaţi-o de la încălzit dacă trebuie neapărat să părăsiţi bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată, mai ales dacă s-ar putea ivi întârzieri neaşteptate;
  • După ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul şi aragazul;
  • Nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor;
  • Curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturi de mâncare de pe aragazurile, plitele, prăjitoarele de pâine şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc destul de uşor.

Cum se procedează dacă ia foc conţinutul dintr-o tigaie:

  • Opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească;
  • Nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste ea!
  • Stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea. Limitarea aportului de oxygen necesar arderii duce la stingerea focului;
  • dacă nu reuşiţi să stingeţi incendiul, iar acesta se extinde, evacuaţi persoanele din apartament, alertaţi vecinii şi sunaţi urgent la numărul de telefon 112 pentru intervenţia pompierilor.

In bucătărie este interzis:

  • să depozitaţi lichide combustibile sau uşor inflamabile;
  • să păstraţi alte butelii cu gaze lichefiate în afara celei care alimentează aragazul (maşina de gătit);
  • să utilizaţi la aparatele electrice de gătit cordoane de alimentare cu izolaţia străpunsă, improvizate sau cu ştechere defecte;
  • să lăsaţi maşinile de gătit în funcţiune nesupravegheate;
  • să lăsaţi cârpe, prosoape sau haine în apropierea maşinilor de gătit;
  • să turnaţi apă peste uleiul care a luat foc;
  • să folosiţi apă pentru stingerea focului izbucnit la aparatele electrice deoarece există riscul să vă electrocutaţi. Dacă nu avețiunstingător cu pulbere, după deconectarea aparatului de la reţeaua de alimentare cu energie electrică, utilizaţi un prosop ud sau o haină pentru înăbușirea flăcării.

Compartimentul Informare și RelațiiPublice- ISU Giurgiu

Lasă un comentariu

* Prin folosirea acestui formular ești de acord cu prelucrarea datelor tale personale.

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul www.restarttv.ro, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate. Sunt de acord! Citește mai mult

Politica de confidențialitate