Căminul pentru persoane vârstnice „Paradisul Seniorilor”, primul realizat în sistem privat în județul Giurgiu, s-a mutat într-o nouă locație, în municipiul Giurgiu, pe șos. Sloboziei, nr. 6. Serviciile și condițiile pe care le oferă vârstnicilor sunt de cea mai bună calitate, astfel încât aceștia să se simtă cât mai confortabil și să aibă la dispoziție tot ceea ce le este necesar. Condițiile de cazare sunt absolut excelente, totul fiind amenajat astfel încât seniorii să aibă la dispoziție tot ce își doresc, să se simtă în siguranță și să își petreacă timpul simțindu-se cât mai bine.
Fiecărei persoane vârstnice îi sunt asigurate permanent îngrijiri și asistență medicală de un personal calificat, atent și implicat, care se află alături tot timpul de cei aflați aici și le oferă inclusiv afecțiune și căldură sufletească, astfel încât să le creeze un climat de siguranță, ca într-o adevărată familie. Alimentația este stabilită și asigurată pentru fiecare vârstnic în parte, conform solicitărilor acestora, precum și nevoilor și recomandărilor medicale.
Administrația căminului verifică permanent ca seniorii să nu ducă lipsă de nimic și se ocupă să le ofere tot ceea ce au nevoie, inclusiv modalități cât mai plăcute și relaxante de petrecere a timpului, între care și călătorii și drumeții în cadru natural deosebit. Regula esențială de la „Paradisul Seniorilor” este aceea ca fiecare beneficiar să își petreacă anii bătrâneții cât mai frumos, mai confortabil și mai liniștit. Puteți afla mai multe detalii apelând numărul de telefon 0728 243 609 sau prin adresa de e-mail irinagidea84@yahoo.com.