Restart TV
Actualitate

O zi cu atât mai specială pentru ei! (VIDEO)

Orice moment petrecut între copii cu nevoi speciale este o experiență tulburătoare și de neuitat, indiferent dacă ai mai trecut prin astfel de momente. Mai ales că poți învăța despre viață, de fiecare dată, mai mult decât ai putea aduna în zeci de ani de existență.

Așa am simțit, din nou, la sfârșitul săptămânii trecute, când am filmat la Școala specială pentru copii cu dizabilități, acolo unde Asociația „Prietenii de lângă tine” a mers pentru a-i sărbători pe copii, în avans, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. O inițiativă a europarlamentarului Dan Motreanu, o acțiune organizată prin grija colegei noastre Mariana Mitroi (și nu e prima și nici ultima), sprijinită de președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu și de vicepreședintele Elisabeta Mihalcea și sponsorizată de Kaufland. Cu multe cadouri și, în special, cu multă lumină în ochii copiilor pentru care orice gest de prietenie și de afecțiune înseamnă cât un univers. Unul pe care ei ne pot învăța să îl cunoaștem mai bine.

P.S.- Din motive care țin de respectarea legislației în vigoare, copiii nu apar în imaginile pe care le puteți urmări aici. Dar ei au fost cu adevărat sărbătoriții!

Lasă un comentariu

* Prin folosirea acestui formular ești de acord cu prelucrarea datelor tale personale.

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul www.restarttv.ro, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate. Sunt de acord! Citește mai mult

Politica de confidențialitate