„Echipa PNL Giurgiu contribuie la facilitarea atragerii fondurilor UE, esențiale pentru dezvoltarea județului și a țării. Primul proiect pe care îl voi propune după ce voi fi aleasă în Senatul României va fi înființarea unui fond de cofinanțare pentru primarii care atrag fonduri europene. În acest fel, îi vom sprijini pe primarii harnici să atragă cat mai mulți bani pentru comunitățile lor și pentru nevoile lor apă, canal, gaz, școli, grădinițe cu program prelungit, dispensare, săli de sport, parcuri.
Înființarea acestui fond, finanțat de la bugetul de stat, vine în contextul în care de la 1 ianuarie 2025, cheltuielile bugetare necesare cofinanțării fondurilor europene vor fi excluse din calculul deficitului public. Este o măsură benefică, posbilă în urma demersurilor întreprinse de europarlamentarul Dan Motreanu președintele PNL Giurgiu. La propunerea lui Dan Motreanu, această propunere a fost inclusă într-o rezoluție votată de Parlamentul European, rezoluție pentru care Dan Motreanu a fost responsabil din partea Grupului PPE. Măsura face parte din Pactul de Stabilitate și Creștere revizuit, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2025.”
Articol comandat de Partidul Național Liberal- Organizația Județeană Giurgiu- CMF: 11240002, executat de SC Teamdesignmedia SRL- portal: www.restarttv.ro