Printre „greii” din PNL care nu și-au exprimat încă susținerea pentru vreunul dintre cei doi candidați anunțați la președinția formațiunii liberale (Ludovic Orban și Florin Câțu) se numără și Dan Motreanu, liderul PNL Giurgiu. Acesta, alături și de Ilie Bolojan- președinte PNL Bihor, are un cuvânt greu de spus în această competiție. De altfel, au apărut zvonuri că în PNL s-ar contura și o a treia tabără, ce va fi conturată în jurul liderilor de la Giurgiu și de la Bihor. Deocamdată, Dan Motreanu nu a dat niciun semnal clar cu privire la opțiunea sa. După ce, în urmă cu aproape 10 zile a fost ales cu unanimitate de voturi președinte al PNL Giurgiu, Dam Motreanu a declarat pentru Restart TV că va face o alegere după ce candidații actuali își vor prezenta programele. După cum veți vedea mai jos, alegerea pe care o va face Dan Motreanu va fi acceptată unanim șide ceilalți membri ai PNL Giurgiu și, poate, nu numai de ei. Ionel Dancă, invitat la conferința județeană a PNL Giurgiu, a dat de înțeles că și el va merge pe mâna lui Motreanu. Urmăriți aici declarațiile:
Conferința județeană de alegeri a PNL Giurgiu s-a desfășurat într-o armonie totală. Mai ales că singurul care își anunțase inițial candidatura împotriva lui Dan Motreanu, Ciprina Danciu, s-a retras. Însă, Ciprian Danciu și soția sa, Dana Danciu, lider al Organizației femeilor liberale, ar putea fi singurii care până la această oră au anunțat că îl vor vota pe Ludovic Orban. Iată și declarațiile celor doi: