Restart TV
Actualitate Știri

La Giurgiu, poliţiştii au descoperit o plantaţie de cannabis!

În data de 21 iunie 2020, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Giurgiu, au efectuat patru percheziții domiciliare, în județul Giurgiu, într-un dosar de trafic de droguri.

În urma perchezițiilor efectuate, la o locuință a fost descoperită o cultură indoor de cannabis formată din 504 plante de cannabis în diferite stadii de dezvoltare, precum si bunuri utilizate la dezvoltarea culturii.

De asemenea, în exteriorul imobilului au mai fost identificate 25 de plante cannabis aflate în vegetație.

Din cercetările efectuate au rezultat indicii că respectivele 4 persoane ar fi inițiat din luna mai 2019 un grup infracțional, în scopul inițierii și dezvoltării de culturi de cannabis.

În acest sens, acestea ar fi achiziționat o locuință în județul Giurgiu, pe care ar fi  modificat-o și amenajat-o atât în interior, cât și la exterior, exclusiv în scopul infracțional.

Totodată, au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. –  B.T. Giurgiu, pentru audieri.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale. De asemenea, activitățile s-au desfășurat cu sprijinul I.J.J. Giurgiu.

Sursa: Giurgiuveanul

Lasă un comentariu

* Prin folosirea acestui formular ești de acord cu prelucrarea datelor tale personale.

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul www.restarttv.ro, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate. Sunt de acord! Citește mai mult

Politica de confidențialitate