Restart TV
Actualitate

La DGASPC Giurgiu sunt mulți angajați care vin la serviciu ca să aibă de unde pleca acasă. Și ca să ia salariu!

Despre angajările ce au fost făcute la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu s-a vorbit mai mult sau mai puțin. Dar mai mult la nivel de zvonuri. Însă, dincolo de acest subiect, una dintre problemele importante ale acestei instituții o reprezintă condițiile pe care le oferă copiilor din centrele pe care le administrează. Acest aspect a fost remarcat și de președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu. Puteți urmări aici declarația acestuia pe acest subiect:

În ceea ce privește structura de personal de la DGASPC Giurgiu, Dumitru Beianu a spus că urmează o evaluare serioasă, astfel încât să fie clar dacă personalul TESA este supradimensionat sau nu. Asta în condițiile în care lucrătorii DGASPC care se ocupă efectiv de îngrijirea beneficiarilor acestei instituții sunt mai puțini decât ar fi nevoie și lucrează în mod constant peste program. Adică, așa cum s-ar spune, nu de la 8,00- la 16,00!!!

Așteptăm rezultatele evaluării pe care a anunțat-o președintele Consiliului Județean Giurgiu, pentru DGASPC. Poate, cu această ocazie, vom afla dacă, într-adevăr, sunt pe statele de plată niște persoane care nu au ce căuta acolo. Sau niște persoane care, cine știe, au copiat modelul „Teleorman”, al lui Liviu Dragnea!

Lasă un comentariu

* Prin folosirea acestui formular ești de acord cu prelucrarea datelor tale personale.

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul www.restarttv.ro, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate. Sunt de acord! Citește mai mult

Politica de confidențialitate