Restart TV
Actualitate

Istoria văzută și trăită la Muzeul Județean „Teohari Antonescu” din Giurgiu

Printre secțiile pe care le cuprinde Muzeul Județean „Teohari Antonescu”se numărăși secția de istorie, care a fost înfiinţată în 1950, odată cu fondarea muzeului. Expoziţia secţiei a fost reorganizată în anul 1977, la Centenarul Independenţei, și prezenta aspect importante ale războiului dintre anii 1877-1878. A avut această tematică până în anul 2003, când s-a revenit la prezentarea istoriei locale. Sunt prezentate, printre altele, moment despre înfiinţarea oraşului Giurgiu, despre perioada luptelor purtate de Mihai Viteazul cu Imperiul Otoman, monumente istorice dar şi unele mărturii ale modernităţii (sec. XVII – XVIII) create până la eliberarea Giurgiului, în urma păcii de la Adrianopole (1829). Istoria modernă românească este exemplificată și prin prezentarea contribuţiei localnicilor la evenimentele din anul 1848, la războiul de independenţă din 1877-1878, precum şi la primul război mondial (1916-1918).

Sun reliefate și realizările care individualizează Giurgiu la nivel naţional: prima corabie construită în Principatele Române (Mariţa, 1834), prima linie de telegraf (1853), prima cale ferată (1869), primul pod în curbă din Europa (Bizetz, 1906).

Contribuția orașului Giurgiu la primul război mondial este evidențiată  de titlul de oraş martir decorat cu „Crucea de război franceză”, datorită distrugerilor suferite în timpul ocupaţiei Puterilor Centrale. Patrimoniul secției este prezentat prin expoziţii temporare şi itinerante şi în cadrul manifestărilor ştiinţifice. Colecţiile importante sunt cele de carte veche, cu exponate unicat, numismatică, fotografii, arme, artă plastică şi decorativă, ceramic.

Lasă un comentariu

* Prin folosirea acestui formular ești de acord cu prelucrarea datelor tale personale.

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul www.restarttv.ro, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate. Sunt de acord! Citește mai mult

Politica de confidențialitate