ANM a emis o atenționare cod galben de ploi, grindină și vreme instabilă pentru 12 județe, între care și Giurgiu. Codul galben a intrat în vigoare astăzi, ora 14:00 și este valabil până joi, 27 mai, ora 06:00. În intervalul menționat, local în Oltenia și Muntenia, precum și în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp.
De asemenea, ANM a emis și o informare meteorologică de ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, valabilă de pe 26 mai, ora 11:00 – 29 mai, ora 10:00.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, cu precădere la munte, în sudul, centrul și estul țării. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, izolat căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp, iar pe arii restrânse 30-50 l/mp.