Restart TV
Actualitate Știri

Din campanie și de-ale campaniei: alegeri cu rocade și multe mutări!

Pregătirea alegerilor locale din septembrie și campania care de desfășoară deja sunt marcate anul acesta de cele mai spectaculoase rocade și mutări de la un partid la altul. Parcă niciodată nu au avut loc atâtea (așa zise) suprize, să facem o scurtă evaluare.

1)Deși s-a petrecut chiar la începutul anului, așadar cu mult timp în urmă, prima mare mutare a fost cea orchestrată de către deputatul Toma Petcu, fost președinte al ALDE Giurgiu și vicepreședinte la nivel național. El a trecut la PNL, împreună cu marea majoritate a celor de la ALDE, astfel încât la acest partid s-au golit efectiv toate structurile. Marea „migrație” de la ALDE către PNL a ținut, însă, doar puțin timp capul de afiș în mass media pentru că la scurt timp au apărut pandemia și starea de urgență.

2)Deși previzibilă (pentru unii), mutarea pe care a făcut-o primarul Nicolae Barbu, care s-a decis să se alăture ProRomânia și să nu mai candideze de la PSD. Ca urmare, social democrații s-au cam văzut aproape și fără organizație municipală și fără candidat.

3)Marian Măroiu a urmat și el cu o mutare. După ce a făcut campanie în toți anii trecuți insistând că el va fi candidatul PNL la Primărie, a trecut la PSD și candidează de la acest partid. Primit cu (oare?) căldură de liderul PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, se pare că este mai puțin în grațiile lui Marian Mina, președinte al Consiliului Județean și candidat pentru această funcție, cel care ar trebui să facă echipă cu Măroiu.

4)Primarul comunei Singureni, Marian Pătuleanu, a făcut mai multe mutări în două zile consecutive. După ce a avut discuții cu liberalii pentru o canidatură din partea PNL și după ce, la un moment dat a declarat că nu mai candidează deloc fiindcă s-a săturat (!?) de politică, a apărut știrea conform căreia, de fapt, PNL Giurgiu nu l-a mai vrut. Imediat, Marian Pătuleanu a fost prezentat la PSD ca fiind candidatul acestei formațiuni. Prin rocadă, cel pe care îl anunțase PSD- ul ca fiind candidat la Singureni, Stoica Bădișor, candidează acum de la PNL.

5)Mai mulți primari au făcut și ei mutări. La Colibași, la Comana, la Prundu, la Hotarele, la Adunații Copăceni ș.a.m.d. edilii au decis să plece de la PSD și să candideze de la PNL. S-a întâmplat însă și invers, Dănuț Mitrea, primar la Stănești, candidează acum de la PSD după ce a fost în PNL până de curând. Dar, în ceea ce-i privește pe primari într-un material viitor, după ce se încheie depunerea candidaturilor.

 

Lasă un comentariu

* Prin folosirea acestui formular ești de acord cu prelucrarea datelor tale personale.

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul www.restarttv.ro, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate. Sunt de acord! Citește mai mult

Politica de confidențialitate