Termenul „Germania” este de origine latină și a fost folosit de Împăratul roman Iulius Cezar pentru a descrie popoarele care trăiau la est de Rin. Cuvântul „german” a fost adoptat de Iulius Caesar din Galia și ar fi însemnat „vecin”.
Terminologia de astăzi folosește adesea cuvântul „germani” pentru locuitorii Germaniei. Provine din vocabularul limbilor slave, unde cuvântul „germană” înseamnă „mut”. Slavii i-au numit pe germani așa pentru că nu le înțelegeau limba.
Cel mai elocvent exemplu este oferit de limba poloneză, o limbă de origine slavă. Pentru cetățenii germani, polonezii folosesc cuvântul „niemcy”. Românii folosesc ambele variante. Pentru lucrurile oficiale și literare spunem „germane”, dar în vorbirea de zi cu zi se folosește varianta „nemți”. Faptul că utilizăm ambele variante se explică prin faptul că, deși este o limbă romanică, limba română are și foarte multe influențe slave deoarece cam toți vecinii României, cu excepția ungurilor, vorbesc o limba slavă.
În țara noastră, există o regiune unde toponimul „neamț” are o etimologie interesantă. Cuvântul apare în denumirea mănăstirii, orașului reședință de județ, a târgului, a cetății și a râului care odinioară se numea Ozana: Mănăstirea Neamț, orașul Târgu Neamț, județul Neamț, Cetatea Neamț. Istoricii susțin că, în cazul de față, cuvântul „neamț” nu arată originea unui popor sau a unui grup de oameni care au trăit în această zonă. El se referă la originea slavă a cuvântului care aici are semnificația de „tăcut” sau „liniștit”.
