Am mai discutat despre reacția autorităților giurgiuvene cu privire la cazurile de Covid și la faptul că se cam ascunde gunoiul sub preș. De cele mai multe ori a fost nevoie de insistențele celor din mass media (și eu și colegii mei am semnalat aceste situații) ca să aflăm adevărul. Sau o parte din el. Să ne amintim numai de câteva cazuri. Șeful de la ISU, angajați de la Ambulanță, Direcția de finanțe, DGASPC și centrul de la Oncești, DSP Giurgiu. De vreo două zile se vorbește despre Poliția de Frontieră. Și acum, iată, din nou despre Ambulanță. Unde, iar se aude că a mai fost depistat un caz. Și unde iar se practică politica struțului și a tăcerii cu japca. Să fim bine înțeleși, mă refer la instituții extreme de importante și care sunt, prin reprezentanții lor, în contact permanent cu publicul. Nu este vorba de magazine de unde poți trimite angajații acasă astfel încât să nu mai ia contact cu clienții. Mai mult, din ceea ce am aflat, pe surse, desigur, fiindcă autoritățile se fac că nu există, se tot încearcă să se ascundă adevărul și, mai grav, tot nu se iau măsurile care trebuie luate. Semnalam că în instituții unde au fost depistate persoane pozitive, contacții direcți nu au fost toți trimiși în carantină sau în izolare. Semnalam că nu se respectă măsurile de protecție, acelea cele mai elementare. Mai semnalez, din nou, faptul că la aceste instituții angajații au dreptul la informare și la protecție specială. Scriam acest lucru despre ISU, despre Ambulanță, despre DSP. Întrebare: cine să o facă? In niciun caz cei care vor să ascundă gunoiul sub preș, pentru a-și păstra privilegiile și pentru că nu au suficientă competență să înțeleagă că sunt responsabili de sănătatea și de viața celor pe care, temporar, îi conduc. Cel mai grav este că, mai ales într-o comunitate mică, așa cum este Giurgiu, totul se află și fără să scrie presa. Iar oamenii nu vor mai avea încredere în instituții conduse de astfel de personaje. Instituții care, de altfel, sunt vitale. Și în care lucrează profesioniști, oameni care știu meserie și care fac sacrificii imense. Dar care au ghinionul să fie conduși de neprofesioniști și de oportuniști ajunși acolo prin cine știe ce întâmplări mai mult sau mai puțin… curioase! Care numai adevărul nu îl spun. Vor da vina din nou pe presă. De parcă ea este vinovată că ei nu sunt în stare să vadă mai departe de propriile interese și de propriile ambiții. Numai că, de data aceasta, este vorba de cu totul altceva. De sănătatea și de viețile unor oameni. Iar în aceste condiții, nu mai e loc de interese, ambiții și incompetență.