După două conferințe de presă, una la Consiliul Județean Giurgiu și una la Prefectură (desfășurate ieri și pe care le puteți urmări aici pe restarttv.ro), am primit o serie de precizări referitoare la subiectul cu pricina, adică acțiunea depusă în instanța de contencios administrativ de către Prefectură cu privire la bugetul aprobat de Consiliul Județean. Din ceea ce veți citi în continuare noi am înțeles că lucrurile încep să se așeze, cumva, pe un făgaș cât de cât normal, dar, vorba aceea: mai e mult până departe! Ne abținem de la alte comentarii și redăm comunicatele, în ordine cronologică:
PREFECTURA GIURGIU
„Pentru a bună și corectă informare a cetățenilor referitoare la aprobarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al judeţului Giurgiu, Instituția Prefectului – Județul Giurgiu transmite că pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția contencios administrativ, a fost înregistrat dosarul nr. 546/122/2022, având ca obiect anularea parțială a Anexei nr. 6.1 a Hotărârii nr. 19/03.02.2022 privind aprobarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al judeţului Giurgiu, a bugetului de venituri şi cheltuieli al instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii și subvenții, a bugetului creditelor interne și a bugetului fondurilor externe nerambursabile pe anul 2022 și estimării pe anii 2023-2025, respectiv:
– cap. 67.02 – CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE, art. 71.01 – Active fixe, poziția 1 (imobil situat în municipiul Giurgiu, str. Ștefan cel Mare, nr. 14, jud. Giurgiu),
– cap. 80.02 – ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ, art. 71.01 – Active fixe, pozițiile 6 și 7 (Proiectare Regenerare urbană imobil teren situat în municipiul Giurgiu, str. București, nr. 57, jud. Giurgiu – studii de teren, SF, documentații avize/acorduri, verificare tehnică proiect, avize acorduri, respectiv Proiectare valorificare și utilizare imobil teren situate în comunele Gostinu, Băneasa și Prundu, jud. Giurgiu – PUZ, avize/acorduri)
– cap. 84.02 – TRANSPORTURI, art. 71.01 – Active fixe, pozițiile nr. 11 (Proiectare Amenajare zonă de evenimente și parcare între râul Neajlov și DJ 411 – studii de teren, expertiză tehnică, DALI, documentații, avize, acorduri, verificare tehnică proiect, avize/acorduri), nr. 13 (Proiectare Trenul Verde Giurgiu – Comana – SF, documentații avize/acorduri, veridicare tehnică propiect, avize/acorduri), nr. 15 (Proiectare Amenajare trasee pentru biciclete – PUZ, avize, acorduri) și nr. 16 (Proiectare Amenajare trasee pentru biciclete – Studii de teren, SF, DALI, documentații avize, acorduri, verificare tehnică proiect, avize/acorduri).
Contrar celor declarate de domnul președinte al Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, prin această acțiune nu a fost afectat bugetul de funcționare al județului, în consecință nu au fost afectate nici salariile și nici cheltuielile materiale prevăzute în bugetul propriu de venituri şi cheltuieli.”
CONSILIUL JUDEȚEAN GIURGIU
„COMUNICAT DE PRESĂ cu precizări ale președintelui Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, cu privire la situația bugetului instituției:
În lumina documentelor primite pe cale oficială de la Trezoreria Giurgiu, la sfârșitul orelor de program ieri, 04.04.2022, la aproximativ trei ore după conferința de presă organizată de președintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, Consiliul Județean Giurgiu anunță că în urma acțiunii Prefecturii Giurgiu, bugetul de funcționare al Consiliului Județean Giurgiu rămâne funcțional, prin urmare toate drepturile salariale vor fi achitate la termen tuturor salariaților Consiliului Județean și instituțiilor subordonate.
Facem precizarea că actele primite ieri în jurul orelor 16:00 ar fi trebuit sa fie transmise Consiliului Județean încă de vineri, 1 aprilie, dată fiind importanța subiectului și pentru asigurarea unei bune comunicări instituționale.
În același timp, Consiliul Județean își menține poziția conform căreia Prefectura Giurgiu invocă motive legate de cheltuielile de functionare (cheltuielile cu salarii pentru D.G.A.S.P.C. Giurgiu) în acțiunea împotriva bugetului CJ Giurgiu, poziție întărită de următorele formulari introduse în motivarea depusă de Prefectură la instanță: „În contextul în care, conform contului de execuție, cheltuielile salariale lunare pentru D.G.A.S.P.C. Giurgiu sunt în cuantum de 4250 mii lei/lună, pentru asigurarea în integralitate a sectiunii de funcționare (în cazul de față a plății salariilor angajaților D.G.A.S.P.C. Giurgiu) Consiliul Județean Giurgiu avea obligația să prevadă în Anexa nr. 7.1.34 la Titlul I – Cheltuieli de personal, suma minimă de 52.298 mii lei.”
„În acest context, al neasigurării în totalitate a veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor secțiunii de funcționare, prin adoptarea Hotărârii nr. 19/2022, Consiliul Judetean Giurgiu alocă în cadrul secțiunii de dezvoltare sume substanțiale la capitolul 80.02, art.71.01- Active Fixe, pozitiile nr. 11(proiectare-amenajare zonă de evenimente și parcare intre râul Neajlov și DJ 411-studii de teren, expertiză tehnică, DALI, documentatii, avize, acorduri, verificare tehnică proiect, avize/acorduri).”
P.S.- Precizăm că am redat textele de mai sus exact cum au fost transmise.