Azi-noapte, în jurul orei 22:00, pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu au intervenit la un accident rutier, produs pe DJ 503, între localitațile Bălanu și Ghizdaru. În eveniment au fost implicate un autocamion, încărcat cu floarea soarelui și un autoturism.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. Ambele autovehicule au fost găsite răsturnate pe partea carosabilă, drumul fiind blocat pe ambele sensuri de mers.
Șoferul autocamionului, în vârstă de aproximativ 63 de ani, s-a autoevacuat, fiind conștient și cooperant. Acesta a fost transportat la UPU Giurgiu, de echipajul SMURD.
În autoturism se afla o singură persoană (femeie, în vârstă de aproximativ 48 de ani), încarcerată. Acesta a fost scoasă din autoturism în stare gravă, inconștientă, fiind preluată de un echipaj SAJ. I-au fost aplicate manevre de resuscitare și a fost transportată la UPU Giurgiu.
În urma cercetărilor s-a constatat că bărbatul de 63 de ani, din comuna Slobozia, județul Argeș, în timp ce conducea autocamionul dinspre municipiul Giurgiu către comuna Ghizdaru, la ieșire din localitatea Bălanu, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către o femeie de 48 de ani, din municipiul Giurgiu.
În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul conducătoarei auto și rănirea conducătorului auto.
De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.