La Spitalul Județean de Urgență Giurgiu a început astăzi campania de vaccinare împotriva COVID-19. Conform etapei I a acestei campanii naționale primele persoane care vor fi vaccinate sunt cadrele medicale din unitățile sanitare. În etapa a II-a va fi vaccinată populația vulnerabilă în fața Covid-19 – vârstnici și persoane cu boli cronice, iar etapa a III-a este destinată vaccinării populației generale.
La Spitalului Județean de Urgență Giurgiu primul medic care a fost vaccinat în cadrul acestei campanii, etapa I, a fost domnul doctor Bogdan VÂLSAN de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Giurgiu. Președintele Consiliului Județean Giurgiu Dumitru BEIANU, susținător al vaccinării, a fost prezent la deschiderea acestei prime faze din campania națională de vaccinare desfășurată la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu.
Autoritățile iau toate măsurile pentru ca procesul de vaccinare să se desfășoare în condiții optime.